Masina de indoit teava

Da Doamnelor si Domnilor, in sfarsit a ajuns la noi cea mai asteptata si ravnita scula… 120 kg de otel de cea mai buna calitate sub forma unei masini de indoit teava si accesorii. Am cautat internetul in lung si-n lat  dupa o scula buna dar in acelasi timp accesibila. Ne-am oprit la un Model 32 de la JD Squared o versiune super heavy duty a unui alt model consacrat de-al lor, Model 3. Am ales acest model ca in viitor poate fi adaugat un sistem hidraulic, precum si diametrul tevii ce se poate indoi este mai mare, el ajungand pana la 2 1/2 toli. Acum putem pune in practica toate proiectele noastre legate de roof rack, bull bar, roll cage samd.

Un scurt review: La prima vedere pare ca a fost construita pentru a testa puterea bombei atomice. Credeti-ma ca ar iesi neatinsa din test, chiar daca a fost asezata direct sub bomba. Americanii astia stiu sa faca lucruri faine si nici cu indoitorul asta de teava nu au facut exceptie de la regula.

De la inceputul anilor 80 se produce Model 3-ul si este indoitorul preferat al constructorilor de hot-rod-uri si motociclete (ma refer la atelierele mici care nu-si permit utilaje de zeci de mii de USD), pentru calitatea constructiei indoitorului, a formatoarelor propriu-zise si nu in ultimul rand rezultatele excelente la indoire!

Pe scurt, cred ca o s voi lasa mostenire pustiului meu, in caz ca vrea sa se apuce si el de fiare si alte minuni de genul, pentru ca va fi mult timp de acum incolo o piesa de baza in atelierul nostru.

Sa-mi revin, pentru ca la noi in atelier a venit Craciunul mai devreme, mai va spun si de un utilaj mic, dar al naibii de necesar. Un notcher pentru tevi. Pe scurt o dracovenie cu un ax in capul careia se ataseaza o freza bimetal pentru a face decuparile in tevi pentru imbinari. Alta piesa faina cu constructie bomb-proof si de calitate. Cu toate ca indoitorul, formatoarele si notcher-ul ne-au costat o mana si un picior, toate isi merita cu varf si indesat ultimul banut bagat in ele. Sunt sigur ca in scurt timp vor confirma si in cazul nostru reputatia lor de scule excelente!

Acum, o scurta prezentare in imagini a bucuriei noastre

Impachetata ca la carte. (evident ca m-am oprit pe drum sa vaz ce si cum e inauntru)Toate erau la locul lor, asezate nemteste (cu toate ca le-am achizitionat de la reprezentanta europeana a celor de la JD Squared, niste olandezi simpatici cu care am comunicat de minune)Fomatoarele pentru teava de 22, 25, 32 si 40mm.Indoitorul sub forma de puzzle, dar s-a asamblat repede si usor multumita instructiunilor bine scrise si nu in olandeza!Gata de lucru.Se poate vedea calitatea fabricarii de la o posta!Masina am achizitionat-o fara piciorul prezentat in imagini (costa 150 euro in plus), asa ca in doi timpi si trei miscari am fabricat un picior de poti ancora vaporul de el. Detalii pentru pasionati!Notcher-ul gata asamblat (de noi evident)Constructie ireprosabila cu materiale de foarte buna calitate!!!Rezultatul primei indoituri (unul foarte bun dupa umila mea parere). Indoaie teava de o jumatate fara nici un fel de efort din partea utilizatorului si pentru 90 de grade este nevoie cam de un minut intreg! Pentru tevi mai mari inca nu am incercat, dar va asigur ca indoirea se face la fel de simplu si usor. Azi intra in lucru o pereche de tree sliders si voi vedea ce poate sa faca cu teava de 40mm.Fantezii! Ma antrenez,pentru  ca saptamana asta intra in lucru un roof rack de Discovery 2.

Olandezii mei simpatici au fost baieti de comitet si au pus ceva in pachet sa ne aduca aminte de ei! Un cadou de efect ce ne va aduce aminte de colaborarea noastra excelenta. Bravo lor, eu o sa mai cumpar de la ei diverse acareturi pentru fabricarea roll cage-urilor pentru ca toate piesele vandute  pe website-ul lor sunt FIA APPROVED!

P.S.: Am terminat balamaua suportului de roata de rezerva, dar m-a dat peste cap masinaria asta faina. Maine, un post detaliat cu restul farbricarii si balamaua prezentata.

About these ads

8 Răspunsuri

  1. Salut cat v-a costat transportul din Olanda ? si bine inteles cu ce firma ? .Din cate am vazut pe situl lor costa in jur de 390 Euro fara picior si tot angrenajul hidraulic …corect

    20 aprilie 2012 la 17:14

    • Transportul a fost gratuit pentru ca am cumparat mai multe produse de la ei. Pretul este intr-adevar de 390 euro.

      17 mai 2012 la 8:54

  2. Greab Bogdan

    salutare,

    Ma intereseaza si pe mine o astfel de scula, imi poti da siteul de unde ai luat-o, eu vreau sa o folosesc la constructia de cadre de biciclete si motociclete. Ce parere ai se muleaza pt ceea ce vreau eu?

    Merci

    16 mai 2012 la 13:59

    • Este cam ce va trebuie, iar link-urile vanzatorului sunt postate chiar in descrierea masini pe site-ul nostru.

      17 mai 2012 la 8:53

  3. richard

    poti sa-mi spui si mie cat te-a costat tot setul de indoit teava?

    Mersi

    2 ianuarie 2013 la 21:51

  4. richard

    cu tot cu cele 4 Fomatoare pentru teava.

    mersi

    2 ianuarie 2013 la 21:53

  5. richard

    multumesc de mail…sper sa-l pot cumpara cat de curand.am cumparat ceva cu piston si 2 role dar nu e de treaba..

    sa aveti un an nou plin de impliniri…sunteti cei mai tari de pe piata romaneasca…succes

    6 ianuarie 2013 la 21:38

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.